Spectacolul Teatrului Principal, “Barza Domnului Ministru” ajunge pe scena sălii “Barbu Știrbei” Călărași, în data de 16 mai a.c., începând cu ora 20:00, cu o distribuție de excepție: Adriana Trandafir, Mihai Ciuca, Laura Cosoi, Doina Teodoru și Gabriel Fătu.
Adaptare după André Roussin, piesa scrisă în anul 1951 înlănţuie o suită de situaţii pline de haz, în care qui-pro-quo-urile se succed rapid, iar personajele dau replici scânteietoare într-o comedie explozivă.
În “Barza Domnului Ministru” intrăm în familia Jaquet, care urmează a fi blagoslovită cu noi membri. Olympe, soția politicianului Charles, rămâne însărcinată exact când acesta ia măsuri legislative în direcția drepturilor sexuale și reproductive. Georges, băiatul celor doi, așteaptă un copil cu secretara tatălui său. Thèrése, fata în casă, este și ea însărcinată, la fel și Annie Jaquet, fiica politicianului și a lui Olympe. Astfel, Teatrul Principal propune una dintre cele mai spumoase comedii ale repertoriului francez, plină de încurcături, tot soiul de aventuri şi năzbâtii ale personajelor.
Costumele sunt asigurate de Geanina Punkosti, iar regia îi aparține lui Lucian Iancu.
Prețul unui bilet este de 80 de lei. Biletele se pot achiziționa de la Centrul Județean de Cultură și Creație și de pe site-ul www.ticketstore.ro.