Cultură

Lansări de carte, la Biblioteca Județeană Călărași, în această săptămână

Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” din Călărași vă invită să luați parte la două evenimente culturale deosebite, o celebrare a literaturii și creativității prin două lansări de carte organizate cu sprijinul Consiliului Județean Călărași.

Veți avea ocazia să aflați detalii despre procesul de scriere, sursele de inspirație și provocările întâmpinate pe parcursul carierei scriitoricești, de la Stela Anghel și Valentina Mihaela Ghinea, autoarele celor două volume promovate la bibliotecă.

Profesoara și scriitoarea Stela Anghel „este omul care, în 38 de ani de activitate, s-a dăruit modelării unor caractere puternice, a zeci sau poate sute de ucenici” (Camelia Croitoru), un om care, se implică cu dedicare și pasiune, constant, în toate problemele culturale ale comunității noastre și ne reprezintă cu onoare dincolo de granițele țării. De această dată, va lansa la bibliotecă cea de-a treisprezecea sa carte intitulată „Călătorii premeditate. Premeditated Wanderings”, aducându-ne pe toții în preajma poeziei, meditând și trăind un timp universal.

Cea de-a doua autoare, prezentă pentru a doua oară la Călărași, Valentina Mihaela Ghinea, formator în mediul universitar în domeniul economic, cu o activitate intensă în cercetare și documentare, este autoare a mai multe volume de proză dedicate unui segment larg de public, copii, adolescenți dar și adulți. Volumul vizat de această lansare este ”Tărâmul zânelor”, publicat la editura Ink Story, un volum dedicat publicului experimentat.

„Vă dăm întâlnire, joi, 10 aprilie 2025, începând cu orele 14.00, cu autoarea volumului, Călătorii premeditate – ediție bilingvă, Stela Anghel, iar vineri, 11 aprilie 2025, începând cu orele 13.00, oaspetele nostru va fi scriitoarea Valentina Mihaela Ghinea. Va fi un moment valoros pentru cititori, oferindu-le o perspectivă directă din partea autoarelor, care, în acest mod, își pot împărtăși munca, pot interacționa cu cititorii și pot inspira noi generații de scriitori și iubitori de cărți. Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și să vă bucurați de evenimentele create pentru dumneavoastră”, transmite Biblioteca Județeană Călărași, prin intermediul unui comunicat de presă. 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *