Organizația Femeilor Social-Democrate Ulmu și-a ales, astăzi, 4 octombrie a.c., conducerea. Cea care va fi președinta pesedistelor din comună este Sorina Topor. Aceasta a fost asistentă medicală, timp de 10 ani, la Spitalul Militar Central București, iar acum activează pe aceeași funcție, doar că la Complexul de Servicii Făurei.
Votul a fost acordat, în unanimitate, de către doamnele social-democrate, în prezența șefei organizației județene, Ionela Ichim, secretarei OFSD Călărași, Georgiana Teodorescu, și a lui Ion Negoiță, cel care a fost primar al localității și care speră că va câștiga, la anul, din nou, funcția de edil.
„Mulțumim pentru că v-ați mobilizat în acest mod, astfel încât să ne întâlnim, astăzi, aici. Vă transmit tuturor că aveti tot sprijinul și tot suportul organizației județene (…). Pe zona de educație, prin Centrul Județean de Cultură si Creație și Biblioteca Județeană ‘Alexandru Odobescu’, vă putem sprijini prin diverse acțiuni. Spre exemplu, noi vrem să venim către școlile din Ulmu cu programele pe care noi le avem la nivel de instituții și ne dorim chiar să vină copiii către noi (…)”, a declarat presedinta Organizației Județene a Femeilor Social-Democrate, Ionela Ichim.
„(…)Când facem parte dintr-o echipă puternică, ce are specialiști pe aproape toate domeniile, în instituțiile din județ, nu are cum să nu iasă bine și să nu câștigăm alegerile de anul următor. Scopul este să avem, aici, o organizație puternică și să desfășurăm activități și acțiuni care să facă bine acestei comunități, în primul rând. Cu siguranță, vom avea toate șansele la următoarele alrgeri și, automat, și dumneavoastră veți avea alte posibilități. Dacă aveți diferite probleme, diferite nevoi, apelați la noi, pentru că vă putem ajuta cu un sfat si nu numai. Vrem să aducem teatru în fiecare loc din acest județ. Venim noi la dumneavoastră, facem ceva pentru comunitate, pentru copii. (…) Putem să îi ducem pe copii la un film, cu un autocar. Sunt și copii și tineri care poate nu au acces atât de ușor la aceste activități (…)”, a afirmat secretara OFSD Călărași, Georgiana Teodorescu.
Cea care a preluat, în această zi, conducerea organizației de la Ulmu a mulțumit tuturor pentru votul acordat și le-a dat acestora asigurări că le va fi sprijin în orice situație.

