Polițiștii din Călărași au efectuat, astăzi, 3 iunie a.c., 12 percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de proxenetism.
În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, au efectuat 12 percheziții domiciliare pe raza județului Călărași, la locuințele unor persoane bănuite de proxenetism.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada august 2019 – până în prezent, cei în cauză ar fi racolat mai multe tinere pe care le-ar fi exploatat sexual pe raza județului Călărași, obținând astfel bani.
Au fost puse în aplicare 9 mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, investigarea criminalității economice, ordine publică, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalistică și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi.
Foto: digi24.ro