Agricultură

Peste 11.000 de tineri fermieri au primit sprijin financiar de la AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a acordat finanțare nerambursabilă în valoare totală de 434 milioane euro pentru susținerea financiară a 11.325 de tineri fermieri care au optat pentru instalarea ca șefi de exploatație. Finanțarea a fost acordată prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Cu ajutorul fondurilor puse la dispoziție prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), tinerii fermieri care au fost selectați pentru finanțare (în funcție de criteriile de selecție și de condițiile de eligibilitate menționate public în Ghidul solicitantului) și-au pus în aplicare Planurile de Afaceri. Interesul foarte mare pentru acest tip de investiții, precum și nevoia de finanțare pentru zona de investiții, au făcut ca solicitarea de fonduri să depășească alocarea. Astfel, față de alocarea disponibilă de 476 de milioane de euro, solicitarea de fonduri din partea tinerilor fermieri a fost, până în prezent, de 591 milioane euro.

Printre tinerii fermieri care au primit finanțare pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole, se numără și Moldovan Andrei Ionuț din Sânnicolau Roman, județul Bihor, un fermier tânăr, îndrăzneț, de 24 de ani, care, așa cum se descrie chiar el, de când se știe a lucrat pământul, a avut grija de animale și gospodărie și a cultivat legume împreună cu familia. Părinții lui se ocupă de agricultură de peste 25 de ani. În septembrie 2015 a depus la AFIR cererea de finanțare pentru INSTALAREA TÂNĂRULUI FERMIER, solicitând sprijin pentru ferma proprie.

Obiectul de activitate al fermei este cultura legumelor în câmp și în spații protejate, iar obiectivul proiectului a fost în principal extinderea suprafețelor, atât de teren, cât și de spații protejate. Valoarea proiectului, 50.000 euro, a fost în totalitate finanțată prin submăsura 6.1 din PNDR 2020. Contractul a fost semnat în luna martie 2016 și finalizat în noiembrie 2018.

Până la momentul depunerii proiectului, solicitantul nu deținuse nici o exploatație agricolă. Exploatația înființată în 2015 avea o suprafață de 5,55 ha, teren arabil, din care 0,22 ha teren sub solarii. Ferma provine din comasarea a două exploatații, în urma încheierii de contracte de arendare pe o perioada de 11 ani.

AFIR va deschide în curând o nouă sesiune de primire de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă prin submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, care va avea, pentru prima dată o alocare separată dedicată diasporei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *