Politică

PSD Călăraşi susţine un deputat de Ialomiţa, la alegerile europarlamentare? Ce spune Vasile Iliuţă

Consiliul Politic Naţional al PSD s-a reunit, în data de 2 septembrie a.c., la Palatul Parlamentului. Printre temele dezbătute s-a numărat şi pregătirea anului electoral 2024, în care vor avea loc patru tipuri de alegeri: locale, europarlamentare, prezidențiale și parlamentare. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a partidului, Vasile Iliuţă, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că urmează să fie stabilită echipa de campanie pentru alegerile din anul următor.

Redăm, în cele ce urmează, afirmaţiile liderului social-democraţi, Vasile Iliuţă, despre acest subiect:

„Sâmbătă, 2 septembrie 2023, s-a desfăşurat Consiliul Politic Național, unde am fost prezent și s-a discutat ce înseamnă pregătirea pentru anul 2024, care începe de acum, din septembrie. S-a dat un calendar de lucru tuturor organizațiilor județene, pentru a ne pregăti echipa de campanie. Dacă europarlamentarele vor fi primele (…), acesta va fi primul barometru care va indica procentele politice ale partidelor. (…) Alegerile locale vor fi pe 22 septembrie sau pe 29 septembrie. Echipa de campanie trebuie să aibă un președinte al campaniei electorale, la prezidențiale. Ca partid politic, am acceptat ca alegerile parlamentare să se desfăşoare odată cu primul tur al alegerilor prezidențiale, ca să reducem din cheltuielile pentru organizarea alegerilor. Organizaţia noastră are nevoie de un responsabil juridic, un responsabil cu mass-media și un responsabil IT”.

PSD Călăraşi va susţine, la alegerile europarlamentare, un actual deputat de Ialomiţa

Politicianul a mai subliniat faptul că Organizaţia Judeţeană a PSD Ialomiţa are nevoie de susţinerea pesediştilor de Călăraşi, dar şi a celor din regiunea Sud-Muntenia, pentru a-l propulsa către o candidatură la alegerile europarlamentare pe deputatul Ştefan Muşoiu.

„Vom avea întâlniri regionale pentru stabilirea candidaților parlamentari. Am fost contactați de președintele PSD-Organizația Județeană Ialomița (n.r. Marian Pavel), pentru că se dorește ca un reprezentant din zona Ialomiței, adică deputatul Muşoiu, să fie susţinut de noi, Călărașiul, pentru a se înscrie în competiția pentru alegerile europarlamentare, la nivel naţional. Se doreşte ca regiunea de Sud să dea un candidat. Încerc să mă consult și cu ceilalți președinți de organizații din regiunile Teleorman, Prahova și Argeș. (…)”, a adăugat Iliuţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *