Senatorul PNL, Răducu Filipescu a donat viziere medicale de protecție pentru întreg personalul Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași, dar și pentru comercianții din Piața Orizont.
“Dincolo de demersurile făcute alături de ceilalți colegi parlamentari din PNL, pentru adoptarea unor măsuri de combaterea COVID-19, am ales să mă implic și personal. În nume propriu, pentru început, am decis să donez întregului personal medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Călărași viziere medicale de protecție împotriva coronavirusului. De asemenea, donez viziere lucrătorilor comerciali din Piața Orizont, atât de necesare pentru protecția lor cât și a cumpărătorilor. În săptămânile ce vor urma nu va fi ușor, vom trece prin momente probabil și mai grele, dar numai eforturile noastre adunate vor putea reclădi România. Să terminăm cu orice fel de vrajbă, să ascultăm sfaturile și să respectăm măsurile luate de autorități, să ajutăm unde putem și cu ce putem fiecare! Dumnezeu să ne ajute și să ne dea putere să trecem cu bine peste această perioadă dificilă pentru noi toți”, a afirmat liberalul Filipescu, pe o rețea de socializare.