Actualitate Politică

Șase sute de seniori din Călărași, sărbătoriți în avans de Ziua Persoanelor Vârstnice. Mesajul deputatului PSD, Ion Samoilă, pentru aceștia

Aproximativ 600 de seniori din municipiul Călărași au fost sărbătoriți, ieri, 24 septembrie a.c., în cadrul unui eveniment organizat, în avans, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, de catre Primăria Municipiului Călărași.

La eveniment au participat, printre alții, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, dar și deputatul PSD, Ion Samoilă.

Parlamentarul social-democrat, Ion Samoilă, a transmis, prin intermediul publicației noastre, următorul mesaj seniorilor din Călărași:

„Am avut bucuria să fiu alături de aproximativ 600 de seniori ai municipiului Călărași, într-un eveniment dedicat acestora. Împreună cu primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, și președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, am fost alături de seniorii orașului pentru a marca, în avans, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, primarul Marius Dulce a oferit diplome de excelență unor seniori ai municipiului, ca semn de recunoștință și apreciere pentru întreaga lor contribuție la comunitatea călărășeană. A fost o după-amiază frumoasă, plină de emoție și voie bună, dar, mai presus de toate, o întâlnire care ne-a reamintit cât de important este să îi prețuim pe cei care ne-au crescut, ne-au îndrumat și au pus umărul la construirea orașului în care trăim astăzi. Dragi seniori, vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați făcut pentru familiile dumneavoastră și pentru comunitatea noastră. În fiecare poveste de viață, în fiecare familie și în fiecare colț al Călărașiului se regăsesc munca, răbdarea și sacrificiile dumneavoastră. Respectul pentru generațiile care ne-au precedat nu trebuie să fie doar o sărbătoare de o zi. Este o datorie pe care o avem în fiecare zi. Vă doresc multă sănătate, liniște sufletească, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe momente frumoase împreună cu familiile și prietenii! La mulți ani tuturor seniorilor din Călărași! Să ne fiți sănătoși și să vă bucurați de respectul și recunoștința noastră”, a subliniat demnitarul PSD Călărași. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *