Sport

Sportivi ai ACS Micul Luptător Călărași, calificați la Campionatul Național Individual de Lupte Juniori 4

Turneul de Calificare al Campionatului Național Individual de Juniori 4 s-a desfășurat, în weekendul care tocmai a trecut, la Constanța. Peste 200 de sportivi, din țară, s-au luptat pentru calificarea mult dorită.

Patru sportivi ai ACS „Micul Luptător” Călărași au luptat pentru un loc în competiția mare, care se va desfășura în luna iunie, la Buzău, iar toți au reușit să se califice pentru etapa finală. În cadrul competiției de la Constanța, sportivii care au reușit să se impună și să obțină calificarea pentru Campionatul Național J4 sunt:

• Uzum Andrei (36 kg);

• Picu Darius (44 kg);

• Pirvu Ianis (48 kg);

• Radu David (48 kg).

Aceștia vor participa, în perioada 6-8 iunie 2025, la Buzău, acolo unde se vor duce „bătăliile mari” pentru medalii, cu speranța de a aduce acasă distincții importante.

„Sunt extrem de mândru de performanța sportivilor noștri. Calificarea în proporție de 100% este o dovadă a muncii susținute și a determinării lor. Fiecare dintre acești copii a arătat mult curaj și pregătire în fața adversarilor. Suntem încrezători că, la Campionatul Național de la Buzău, vor face o figură frumoasă și vor lupta pentru cele mai înalte locuri pe podium. Le mulțumesc și familiilor care îi susțin constant și le urez micilor luptători mult succes,  în continuare”, a declarat președintele și antrenorul ACS Micul Luptător Călărași, Gheorghe Nane, pentru opiniacalarasi.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *