USR Călăraşi a început, în data de 20 martie a.c., campania de strângere de semnături pentru alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie 2024. La sediul partidului, s-a desfăşurat o conferinţă de presă, în cadrul căreia a fost atins acest subiect. La întâlnirea cu mass-media au luat parte preşedinta interimară a Organizaţiei Judeţene a USR, Amelia Giurcan, liderul organizaţiei municipale a formaţiunii politice, Mihai Toader, şi senatoarea Silvia Dinică.
Cea care conduce organizaţia judeţeană, Amelia Giurcan, a declarat că această strângere de semnături înseamnă, pentru USR, o luptă pentru un viitor mai bun.
“Marcăm, astăzi, la Călăraşi, începutul campaniei de strângere de semnături, pentru campania de alegeri locale şi alegeri europarlamentare, care vor însemna, pentru noi, o luptă pentru un viitor mai bun. Ne dorim să aducem în prim-plan, în judeţul şi în municipiul Călăraşi, cele mai importante probleme care deja s-au transformat, cumva, în probleme vitale pentru cetăţenii judeţului nostru. Sub guvernarea şi administrarea pesedistă, vedem că nu s-a realizat nimic constructiv, dimpotrivă, asistăm la o creştere alarmantă a problemelor şi a scandalurilor. Observăm că, în fiecare colţişor al judeţului, apar probleme, de la apă nepotabilă, la şcoli neîncălzite, la copiii care merg kilometri ca să ajungă la şcoală şi la grădiniţă. În această campanie, USR Călăraşi se angajează să aducă în faţa cetăţenilor aceste probleme presante şi asigurăm cetăţenii că vom lua atitudine, cum am făcut şi până acum în Consiliul Local şi în Consiliul Judeţean. (…) Vedem ignoranţa şi faptul că aceste probleme sunt omise de către autorităţi cu bună ştiinţă”, a menţionat Amelia Giurcan.
Senatoarea USR, Silvia Dinică, a lansat un apel către cetățeni pentru a sprijini strângerea de semnături, necesare pentru candidatura în alegerile locale. Împreună cu colegii săi din Călărași, a subliniat impactul negativ al comasării alegerilor de către PSD și PNL, care a condus la scurtarea perioadei de campanie electorală. Dinică a evidențiat necesitatea strângerii de semnături fizice, subliniind că aceasta este o modalitate esențială de a asigura participarea în scrutin. Ea a mai punctat importanța implicării cetățenilor în procesul democratic și a exprimat încrederea în sprijinul comunității.
“Astăzi, împreună cu colegii mei din Călăraşi, suntem aici să dăm startul strângerii de semnături, pentru că stânga comasată,, adică PSD 1 şi PSD 2, asta sunt acum PSD şi PNL, ce au făcut, au scurtat perioada de campanie electorală, adică au comasat alegerile, astfel încât pe 9 iunie avem vot pentru europarlamentare, dar şi vot pentru alegerile locale. Nu numai că a scurtat perioada de campanie, adică perioada în care putem vorbi cu voi şi să vă spunem ce am făcut în consiliile locale şi în consiliile judeţene şi ne pun în situaţia în care dumneavoastră trebuie să completaţi cinci hârtii cu semnături, deoarece ca să putem candida avem nevoie să strângem semnături. Ştiţi cum se strâng semnăturile acestea? Credeţi că sunt în anul 2004 şi puteţi să le semnaţi digital? Nici gând. Trebuie să venim cu hârtiile la dumneavoastră, cinci rânduri de semnături ca să ne ajutaţi să candidăm. Facem un apel la dumneavoastră, pentru că, da, o să ne întâlniţi în sate, în municipii, în oraşe, însă ca să le putem strange la timp, ne ajută foarte mult să intraţi pe site, să printaţi semnăturile. Colegii mei vor scrie pe pagini care sunt linkurile de unde puteţi descărca aceste semnături şi să ni le aduceţi la sedii sau să ne daţi un mesaj şi venim noi să luăm aceste semnături. Este necesar acest lucru ca să putem candida în alegeri. Prin această comasare, nu numai că ne-au răpit acest timp în care putem să stăm de vorbă cu dumneavoastră, dar uite că trebuie să completăm tone de hârtie, pentru că aşa ştiu PSD şi PNL să pună piedici, pentru că, de fapt, ceea ce interesează şi am văzut în toate aceste luni, este cum să îşi facă calculele pentru a ieşi câştigători. Cum să facă în aşa fel încât să se menţină pe funcţii şi să îşi menţină apropiaţii pe funcţii. Dacă le-ar fi păsat de cetăţean şi de nevoile lui, i-aţi fi văzut că lasă campaniile să se desfăşoare, că lasă oamenii să aibă o voce şi fac procesul acesta cât mai simplu, pentru că, până la urmă, puterea este în vot şi dumneavoastră aveţi toată puterea votând. Dar asta înseamnă ca noi să putem să candidăm avem nevoie de semnături şi avem nevoie să le strângem în termenul stabilit şi contăm pe dumneavoastră”, a spus parlamentara.
Liderul Organizaţiei Municipale a USR Călăraşi, Mihai Toader, a menţionat că partidul din care face parte selectează candidaţii la alegeri pe baza meritocraţiei: “(…) La noi (n.r. USR), candidaţii sunt selectaţi pe baza meritocraţiei. Asta înseamnă să vii cu un program, cu un istoric al tău pe care îl ai în spate, să ai ceva realizări, iar colegii să valideze, apoi, propunerea”.

