Dezvoltarea infrastructurii din cartierul Măgureni, un obiectiv al administrației publice locale, a demarat cu lucrările pentru rețeaua de canalizare pluvială și menajeră, informează Primăria Municipiului Călărași.
“Șantierul din cartierul Măgureni este organizat, iar vremea este prielnică lucrărilor. S-au executat, până astăzi (n.r. 30 ianuarie a.c.), lucrări pe o lungime de 300 ml de rețea de canalizare pluvială (din totalul a 2.740 ml). Reamintim faptul că rețeaua de canalizare menajeră din cartierul Măgureni este o rețea inedită pentru orașul nostru, pe toată lungimea reţelei centrale de canalizare fiind prevăzute 122 cămine de colectare cu vacuum, care vor asigura colectarea apelor menajere provenite de la cele 334 gospodării, pe o rețea totală de 5.322 ml. Lucrări de canalizare pluvială se mai desfășoară pe strada Locomotivei, iar în perioada următoare vor demara lucrări de canalizare menajeră pe străzile Oborului și SfântulNicolae, și lucrări de reabilitare a rețelei de apă și înființare rețea de canalizare pluvială pe strada Pescăruși (zona de case). În anul 2019 am mai realizat lucrări de canalizare pluvială pe strada Năvodari (zona de case), lucrări de întreținere rețea de apă și canalizare (racorduri) pe Bd. Republicii (tronson Sloboziei-Pompieri), lucrări de întreținere rețea de apă pe Șos. Sloboziei (tronson Bd. Republicii-cale ferată), pe Bd. CuzaVodă (tronson Flacăra-București) și pe str. ȘtirbeiVodă (tronson str. Mușețelului – cimitir)”, transmite, pe o rețea de socializare, Primăria Municipiului Călărași.