Administrație

Oltenița| Au început lucrările de reparare a străzilor afectate de vremea rece

Primăria Municipiului Oltenița informează, pe o rețea de socializare, că au fost demarate lucrările de remediere a străzilor afectate de temperaturile foarte scăzute și de nivelul ridicat al apei, factori care au dus la apariția gropilor și degradărilor în mai multe zone ale orașului.

În acest moment, se lucrează pe Bulevardul 1 Decembrie, Șoseaua Călărași și pe Strada Argeșului, unde echipele primăriei intervin pentru repararea și plombarea carosabilului.

Se intervine etapizat, în funcție de gradul de degradare, iar lucrările vor continua și pe alte străzi din municipiu.

Aceste intervenții sunt provizorii, menite să asigure circulația în condiții de siguranță, până la demararea lucrărilor ample de modernizare.

Marile bulevarde sunt incluse în proiecte extinse de reabilitare, în special B-dul 1 Decembrie, unde este prevăzut un program complex de refacere.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și depunem toate eforturile pentru ca lucrările să fie finalizate cât mai rapid, astfel încât circulația să revină în condiții normale”, transmite Primăria Municipiului Oltenița. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *