Administrație

Bugetul Primăriei Călărași, diminuat cu 20%

Primarul Călărașiului, Marius Dulce, a abordat, într-o conferință de presă desfășurată în data de 18 martie a.c. la sediul PSD Călărași, mai multe teme de interes local, printre care amintim: bugetul municipiului, expertizarea unităților de învățământ privind gradul de risc seismic, crearea de noi locuri de parcare, dar și alte obiective, problematica reciclării care vine la pachet cu amenzi.

Edilul a afirmat că bugetul local va fi diminuat cu 20%. De asemenea, acesta a menționat că primăria are de recuperat, de la Guvern, banii care s-au cheltuit pentru pandemia de Covid.

Toată lumea este interesată de bugetul municipiului Călărași, în acest an. Ce vrem să facem cu el, unde direcționăm sumele? Dar vreau să vă spun, de la început, că acest buget va pleca undeva cu 20% diminuat față de anul trecut. Avem sume de recuperat de la Guvern, undeva la 1,5 milioane de lei, respectiv toată cheltuiala pe care o avem în zona de Covid. Avem sume de plată către cei care sunt în centrele de vaccinare, începând de la doctori, asistenți, registratori, undeva la 240.000 de lei, care nu sunt plătiți. Nu noi suportăm aceste cheltuieli. Banii trebuie să vină prin DSP, Ministerul Sănătății și după aceea prin noi, pentru a face plățile oamenilor. Avem certitudinea că, la un moment dat, se va rezolva și acest impediment. Vrem ca aceste centre să funcționeze. Acestea centre funcționează bine. Încercăm să nu fie aglomerat, toată lumea este programată. Încercăm să le punem la dispoziție tot ce le trebuie acolo, dar trebuie să ne recuperăm și banii pe care îi cheltuim pe această zonă de sănătate, pentru că trebuie să investim în Călărași”, a precizat Marius Dulce.

„Nu putem să suportăm noi, municipiul Călărași, transportul pentru copiii care vin din UAT-urile din comune”

Primăria Călărași nu va putea deconta transportul elevilor, deoarece acest lucru va aduce un dezechilibru bugetar.

Există acea discuție despre cine plătește transportul copiilor la școală. Este clar că nu putem să suportăm noi, municipiul Călărași, transportul pentru copiii care vin din UAT-urile din comune. Este clar că trebuie să definească Guvernul această sursă de finanțare. Mai mult, deja au mai dat o ordonanță prin care obligă UAT-urile să expertizeze toate școlile, liceele, toate clădirile cu risc seismic. Am făcut o primă evaluare și, anul acesta, ne costă undeva la un milion de lei să facem toate expertizele. Așa cum spune ordonanța respectivă, sursa de finanțare este de la Guvern. dar până acum nu este niciun semn că ar aloca ceva. Ceea ce vă spun acum este estimativ, pentru că nu am primit nici de la județ ce ni se cuvine pe zona de taxe și impozite, dar nu am primit nici de la Finanțe ce sume ne revin de la Guvern, a subliniat interlocutorul.

Promit că până în 2023 se vor schimba foarte multe lucruri în Călărași”

Sursa citată a vorbit despre prioritățile Primăriei Municipiului Călărași pentru acest an:

Nu am uitat pe nimeni din Călărași. Așa cum ați văzut, prioritatea noastră, în anul acesta, este infrastructura rutieră. Am deschis o serie de șantiere. Mai mult decât atât, vrem să extindem creșa. Este un proiect european și, cu siguranță, vom face și creșa, pentru că avem o mare necesitate de locuri pentru copiii mici în creșele noastre. Nu am uitat parcările. Toată lumea ne solicită să facem parcări. Cetățenii ne-au spus să facem o zonă de îmbarcare-debarcare la Școala 10 și Liceul Eminescu. Așa vom face. Deja o să avem o ședință a Comisiei de siguranță a circulației, prin care vom hotărî ca această zonă să fie una de îmbarcare-debarcare. Mai avem o problemă acolo, pentru că părinții intră pe acea alee care ajunge la centrul copiilor cu dizabilități. O să securizăm și zona aceea, pentru a nu exista evenimente neplăcute și încercăm să fluidizăm circulația cu ajutorul unui echipaj de poliție, până începe lumea să se educe. De asemenea, lucrăm și la un regulament și încercăm să încheiem și un contract, după cum ne permitem după votarea bugetului , pentru ridicarea mașinilor abandonate din oraș, pentru că este un punct foarte sensibil. De asemenea, un punct important este reprezentat de parcările de reședință și cele publice. Modificăm regulamentul, pentru că am văzut anumite inadvertențe în acest regulament. Ba mai mult, suntem în discuții să facem o parcare-două supraterane, cu un sistem liftat în care să mărim suprafața și numărul de locuri de parcare în zonele aglomerate. (…) Lumea este supărată, ați văzut că lucrările au fost încetinite, acum avem o problemă, dar nu avem ce să facem și cum să o controlăm. Încă o dată, îmi cer scuze celor din cartierul Măgureni pentru că a trebuit să intervenim cu săpăturile pe timp de iarnă, dar nu mă așteptam să vină două săptămâni ploioase. Este clar că acolo accesul pe străzi se face mult mai greu în această perioadă, dar încercăm să remediem imediat cum timpul ne permite și să facem tot ce ne stă în putință pentru a nu mai avea disconfort în zona respectivă. Am intervenit acolo pentru că trebuie să ajungă într-un stadiu foarte avansat această canalizare și să o terminăm până în iunie, iulie. Deja lucrăm la SF-ul de asfaltare în zona respectivă. De asemenea, cetățenii din Călărași au văzut că pe bugetul anului acesta am început cu lucrările pe străzile Zefirului, Luceafărului, Plevna și alte locații, dar nu i-am uitat nici pe cei din Mircea Vodă. Avem lucrări, toate documentele sunt date către CNI, sunt în lista sinteză, sperăm ca guvernanții să ne aloce sumele necesare. Ne gândim la alte forme în care să putem interveni și să asfaltăm, să terminăm cartierul Mircea Vodă. Ideea este că au trecut doar 5 luni de când am preluat mandatul și nu pot să rezolv toate problemele care sunt în Călărași în acest an. Avem timp 2-3 ani, dar eu promit că până în 2023 se vor schimba foarte multe lucruri în Călărași ”.

Primăria vrea să atragă fonduri europene prin PNRR

Primăria Călărași este pregătită cu proiecte pentru a accesa bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Nu am omis Planul Național de Redresare și Reziliență. Noi suntem pregătiți cu proiecte pentru a interveni și pe această zonă, să putem accesa bani europeni și să îi aducem la Călărași. Deja avem un SF prin care vrem să facem toate adiacentele străzii București, pentru că ne interesează infrastructura. De ce nu, să mergem și în zona cartierului Măgureni, pentru a-l asfalta. Deja avem pregătite și SF-uri pentru a interveni. Se dau destui bani pe grădinițe, pe zona verde, unde putem să dezvoltăm anumite parcuri. Vreau să schimbăm fațada parcurilor. Anul acesta nu i-am uitat nici pe cei mici și o să vedeți în buget, pentru că o să trebuiasă să alocăm undeva la peste 500  de mii de lei pentru parcul din zona Queen. Nu i-am uitat pe cei din Parcul Năvodari, unde o să facem un loc de joacă, nici pe cei din Parcul Speranței, unde am găsit modalitatea prin care să ducem acolo module de joacă. Nu mai vorbim de Parcul Florilor, care oricum intră în reabilitare. Acolo deja avem contracte încheiate de anul trecut, a punctat sursa citată.

„Trebuie să începem să reciclăm”

Marius Dulce face apel către cetățeni să recicleze gunoiul menajer. “Trebuie să creștem gradul de reciclare, pentru că altfel împreună o să plătim multe penalități”, subliniază primarul.

Ultima rugăminte pentru cetățenii din Călărași este faptul că trebuie să începem să reciclăm. Vă aduc la cunoștință că în loc să construim ceva în Călărași, am avut o penalizare pe anii din urmă, din 2015 până în 2020, de 2 milioane de lei de la Fondul de Mediu, pentru neîndeplinirea obligațiilor de reciclare. Noi, astăzi, cu legislația în vigoare, trebuie să ajungem la 60% reciclabil, însă din datele pe care le avem, cred că ne aflăm undeva la 5%. (…) Trebuie să creștem gradul de reciclare, pentru că altfel împreună o să plătim multe penalități. Cred că la sfârșitul lunii mai o să plătim încă 120 de lei/tona de gunoi menajer, pentru că nu îndeplinim acești parametri, a încheiat edilul municipiului Călărași, Marius Dulce.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *