Sala Polivalentă Ion C. Neagu din municipiul Călărași va fi gazda unui eveniment inedit pentru orașul nostru. Astfel, sâmbătă, 1 februarie, echipe de robotică înscrise în competiția națională First Tech Challenge vin la Călărași pentru demonstrații și schimb de experiență.
Concursul ce se va desfășura de la ora 10:00, pe parcursul a 5-6 ore, este organizat de echipa de robotică Danube Robotics RO111 a Colegiului Național Barbu Știrbei care va participa pentru al doilea an consecutiv, în 2020, la First Tech Challenge. Sunt așteptate 12 echipe din Slobozia, Urziceni, Tulcea, Cernavodă, Medgidia, București și Constanța, fiecare echipă fiind formată din 10-15 elevi și un profesor mentor.
Evenimentul este susținut de Primăria Municipiului Călărași și Inspectoratul Școlar Județean Călărași.