Politică

Copiii din comunele Lupşanu şi Mânăstirea au făcut legea în Parlament

Copiii din comunele Lupşanu şi Mânăstirea, judeţul Călăraşi, au făcut legea în Parlament, în data de 30 mai 2022. Deputatul PSD, Constantin Bîrcă, şi-a petrecut ziua alături de elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 „Radu Vodă” şi ai Liceului Tehnologic „Matei Basarab”, răspunzându-le acestora la toate curiozităţile. De asemenea, copiii au făcut un tur al clădirii şi au sărbătorit, în avans, ziua lor, servind o îngheţată şi un suc.  

„Astăzi, copiii din comunele Lupșanu și Mânăstirea, județul Călărași, au făcut legea în Parlament! O zi minunată am petrecut împreună cu copiii de la Școala Gimnazială Nr.1 ”Radu Vodă” și cei de la Liceul Tehnologic “Matei Basarab”. Frumoși, voioși și plini de curiozități au înlocuit cu multă energie discuțiile aprinse pe care, uneori, le avem noi în sala Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților. Ne-am amuzat, dar am discutat și lucruri serioase și am răspuns cu entuziasm tuturor întrebărilor pe care mi le-au adresat. Și nu au fost nici puține, nici ușoare. După ce am făcut și un tur al clădirii, am sărbătorit în avans împreună, adulți și copii, cu multă plăcere, la o înghețată și un suc, ziua lor. Le mulțumesc primarilor Ștefan Câmpulungeanu (comuna Lupșanu) și Marian Iancu (comuna Mânăstirea) pentru implicarea în acest proiect special, prin care copiii din cele două comune s-au putut bucura de o vizită interesantă la Palatul Parlamentului”, a scris deputatul social-democrat, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *