După o pauză de doi ani, Ministerul Afacerilor Interne a reluat tradiția și a organizat cea de-a XII-a ediție a evenimentului Ziua Porților Deschise pentru Copii, în data de 30 mai 2022. La acest eveniment a fost prezent și senatorul PSD, Nicușor Cionoiu. El a fost însoțit de mai mulți copii din Călărași, care s-au arătat entuziasmați de toate informațiile primite de la reprezentanții M.A.I. și de standurile expoziționale.
“Acest eveniment este despre copiii ce își doresc ca pe viitor să urmeze o carieră în M.A.I., astfel m-am gândit cu drag să dau ocazia și copiilor din Călărași să participe. Am privit cu încântare interesul și entuziasmul copiilor față de informațiile pe care le primeau de la reprezentanții fiecărui departament din M.A.I., iar pe lângă zecile de întrebări pe care le-au pus, au dorit să cunoască și toate obiectele folosite în diferite misiuni! Vă felicit pentru implicarea de care ați dat dovadă și vă doresc un viitor exact așa cum vi-l doriți”, a scris demnitarul social-democrat, Nicușor Cionoiu, pe o rețea de socializare.
Copiii care au participat la eveniment și adulții care i-au însoțit au avut ocazia să viziteze clădirea Ministerului, inclusiv biroul ministrului, Sala de Marmură, Sala de Briefing, dar și celebrul balcon. Pe tot itinerarul de vizitare, dar și în parcarea ministerului, au fost amenajate standuri expoziționale ale Poliției Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General de Aviație și ale altor structuri MAI, unde au fost prezentate materiale, echipamente, dar și autospeciale folosite în activitatea zilnică. Printre acestea s-au aflat un elicopter, laboratorul criminalistic, motociclete SMURD, mașini de pompieri, autospeciale dotate cu sisteme de supraveghere a frontierei. La standurile de prezentare au fost expuse, de asemenea, uniforme și documente de epocă, drapele de luptă, specimene ale unor documente de călătorie şi de identitate, înscrisuri referitoare la istoria Ministerului Afacerilor Interne și Cartea de onoare. În plus, la eveniment au fost prezenți câini și cai care acordă sprijin efectivelor MAI în îndeplinirea misiunilor. Copiii care au veni la sediul MAI, pe 30 mai a.c., au avut ocazia să vadă demonstrații de dresaj canin, exerciții de gimnastică și scrimă, demonstrații de acordare a primului-ajutor medical. De asemenea, au avut ocazia să folosească o armă cu laser-replică a unei arme de tir și să participe la simulări ale unor situații de urgență în propria locuință pentru a învăța cum trebuie să reacționeze în astfel de cazuri. Totodată, cei mici s-au putut bucura de mini-spectacole de dans și muzică oferite de mai multe trupe de copii.