Administrație

Lucrări de reabilitare pe DN4, în Olteniţa

Consiliul Judeţean (CJ) Călăraşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Olteniţa, reabilitează o porţiune din DN4. Acest drum naţional leagă Bucureştiul de Olteniţa. Potrivit vicepreşedintelui CJ, Mihăiţă Beştea, lucrarea va fi efectuată de societatea Drumuri şi Poduri Călăraşi. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 5 milioane de lei, iar ea va fi demarată chiar în această săptămână.

„Proiectul de reparaţii pe care îl facem pe DN4, care tranzitează de la Nord la Sud municipiul Olteniţa, are o valoare estimativă de aproximativ 5 milioane de lei. În prima etapă, vom reabilita 1,8 km de la intrarea din oraşul Olteniţa, mai precis de la staţia Petrom, până la intersecţia cu bulevardul Mărăşeşti. Sunt bucuros că, după 10 luni de la încheierea parteneriatului, în câteva zile, maximum o săptămână, utilajele colegilor noştri de la Drumuri şi Poduri se vor vedea în municipiul Olteniţa. Garantez oamenilor din Olteniţa că voi supraveghea, personal, aceste lucrări, pentru a mă asigura de calitatea lor”, a declarat Mihăiţă Beştea, în conferinţa de presă a Organizaţiei Judeţene a PSD Călăraşi, derulată la data de 22 iunie 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *