Consiliul Judeţean Călăraşi va reabilita, cu fonduri europene, clădirea fostei Şcoli Nr. 4 „Ţopescu”. În această săptămână, a fost semnat contractul de finanţare aferent proiectului „Documentație DALI, expertiză tehnică și audit energetic pentru reabilitare clădire Gimnaziul Carol I (Școala nr. 4 „Țopescu”) Călărași”.
Potrivit preşedintelui CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Valorea proiectului este de 1.949.389,20 lei fără TVA, iar banii vor fi utilizaţi astfel:
- lucrări renovare moderată – 1.826.321,70 fără TVA;
- stație reîncărcare rapidă (cu peste 22kW) cu câte două puncte de încărcare – 123.067,50 fără TVA.
În proiect sunt prevăzute și lucrări de creștere a eficienței energetice.