Muzeul Municipal Călăraşi organizează, în data de 13 februarie 2023, un eveniment care marchează Ziua Mondială a Radioului. Astfel, va avea loc o expoziție, în cadrul căreia veți putea admira aparate de radio produse în ultimul secol. În realizarea evenimentului, instituţia culturală a avut sprijinul unor actuali și foști oameni de radio de la nivel local și național. Manifestarea va debuta la ora 16:00.
Iată, pe scurt, istoria radioului:
1820 – Hans Christian Orsend (Danemarca) descoperă relația dintre electricitate și magnetism
1831 – Michael Fafaday (Anglia) descoperă inducția electromagnetică
1864 – James Clerk Maxwell (Scoția) documentează undele electromagnetice
1875 – Thomas Edison (SUA) descoperă „o nouă forță eterică” – interferențele radio
1878 – David E. Hughes (Anglia) testează distanța la care pot fi recepționate interferențele
1886-1888 – Heinrich Rudolf Hertz (Germania) construiește un dispozitiv cu ajutorul căruia validează teoria lui Maxwell, demonstrând că radiațiile electromagnetice (undele radio) pot circula liber, precum lumina
1890 – Edouard Branly (Franța) inventează o formă timpurie a receptoarelor de unde radio, denumită mai târziu „coherer”
1891 – William Crookes (Anglia) sugerează folosirea undelor descoperite de Hertz în telegrafia fără fir
1892 – George Forbes (Scoția) descoperă că undele hertziene pot fi recepționate de coherer
1893 – Nikola Tesla (Serbia) propune un sistem experimental de transmitere fără fir a electricității care ar putea avea capacitatea de a transmite și mesaje
1894 – Oliver Lodge (Anglia) face o demonstrație de emisie a undelor hertziene și de recepționare a acestora cu un coherer; în timpul demonstrației arată că este posibilă și varierea controlată a frecvențelor
1894 – Jagdish Chandra Bose (India) amenajează un laborator permanent pentru testarea fenomenului radio
1895 – La sfârșitul anului, Gugliermo Marconi (Italia) realizează un sistem experimental de telegrafie fără fir, bazată pe undele hertziene – prima încercare de folosire a undelor radio pentru comunicații
1896 – Alexander Popov (Rusia) construiește un detector de fulgere bazat pe principiul undelor hertziene, apoi demonstrează transmiterea undelor radio între două clădiri din Sankt Petersburg
1897 – Marconi obține primul patent pentru telegrafia radio
1897 – Marconi construiește prima stație radio pe Insula Wight, din Anglia
1898 – Marconi deschide prima fabrică de aparate radio, în Chlemsford, Anglia, unde lucrau 50 de angajați
1899 – Bose construiește un coherer avansat, cu mercur
1900 – Reginald Fessenden (Canada) realizează prima transmisie radio cu voce, însă de calitate slabă
1901 – Marconi stabilește o legătură radio între Cornwall (Anglia) și St. John (Canada), pe o distanță de 3.400 km
1906 – Ernest Fisk (Australia) conduce un experiment în cadrul căruia este, pentru prima oară, transmisă muzică prin radio
1906 – Fessenden realizează prima transmisie de pe uscat (Massachusetts) către vase din Oceanul Atlantic
1906 – Lee de Forest (SUA) demonstrează experimental transmisia audio AM (amplitude modulation)
1907 – de Forrest realizează prima transmisie de pe un vas de pe Lacul Erie către o stație de pe țărm
1907 – Marconi înființează primul serviciu radio transatlantic permanent pentru domeniul naval
1909 – Marconi primește, împreună cu Karl Ferdinand Braun (Germania) Premiul Nobel pentru Fizică pentru „contribuțiile la dezvoltarea telegrafiei fără fir”
1910 – Este introdusă obligativitatea dotării navelor cu echipamente de emisie și recepție radio
1910 – Charles David Herrold (SUA) folosește tehnologia radio pentru transmiterea în apropiere a concertelor
1912 – După scufundarea Titanicului este instituită obligativitatea monitorizării permanente radio pentru toate vasele și toate stațiile radio din zonele costiere
1912 – Herrold inițiază un program intermitent, săptămânal, de transmisii radio cu muzică, în zona orașului San Jose. Transmisiile sunt oprite de statul american odată cu intrarea în război (Primul Război Mondial)
1916 – Primul serviciu permanent de transmisii radio de date meteo, în Cod Morse, în Wisconsin
1917 – Prima transmisie clară a vocii umane
1920 – Primul post de radio cu program permanent de divertisment, inițiat de un grup de entuziaști din Argentina, conduși de Enrique Telemaco Susini
1922 – Primul post de radio din Europa dedicat divertismentului, înființat de Marconi în stația sa din Chelmsford, Anglia
1924 – Primul post de radio din Europa de Est, inaugurat la 16 decembrie în Ucraina
1925 – Înființarea „Asociației Prietenii Radioului” de către profesorul Dragomir Hurmuzescu, la București
1926 – Înființarea primului post de radio din România, la București, de către profesorul de fizică Dragomir Hurmuzescu, care a fost și primul director al Societății Române de Radiotelefonie. Emisia a început la 1 noiembrie 1928, ora 17.00
1927 – Societatea Română de Radiotelefonie realizează prima transmisie radio transatlantică: o înregistrare redată de un gramofon, transmisă de la București, s-a auzit clar în Boston (SUA)
1928 – La 1 noiembrie, ora 17.00, începe emisia primului post de radio românesc. La 18 decembrie este transmis primul program comic de radio din România.
1929 – Între transmisiile radio ale Societății Române de Radiotelefonie se numărau: „Ora copiilor” (12 ianuarie), piese de teatru radiofonic („O toamnă” de Alfred Moșoiu – 23 ianuarie), opere muzicale („Aida” de Giuseppe Verdi – 14 aprilie). Muzica reprezenta 70% din totalul programului de emisie
1933 – Edwin Howard Armstrong (SUA) realizează primele experimente cu undele radio FM (frequency modulation). Standardul de transmisie radio este popularizat de către General Electric începând cu 1940, când a început producția primelor aparate radio capabile să recepționeze semnal radio FM
1933 – Prima transmisie în direct a unui meci de fotbal în România: meciul România – Iugoslavia
1936 – Societatea Română de Radiotelefonie își schimbă numele în Societatea Română de Radiodifuziune
1937 – Din totalul programului de emisie al radioului național din România, muzica ocupa 52%
1944 – Sunt deschise 2 studiouri locale la Chișinău și Iași
1946 – A fost creat și a emis pentru prima dată postul de radio al Națiunilor Unite (13 februarie).
1948 – După Al Doilea Război Mondial, în urma unei conferințe desfășurate la Copenhaga, s-a luat decizia limitării transmisiilor radio pe unde medii în Germania. Radiodifuzorii germani s-au reorientat către transmisiile locale în FM, model care s-a răspândiit apoi pe întregul continent
1948 – După Al Doilea Război Mondial, întreg personalul Radioului Național a fost înlocuit cu militari
1954 – Regency (SUA), subsidiară a Texas Instruments, a lansat primul aparat de radio de buzunar, alimentat de o baterie standardizată de 22,5V
1954 – Sunt deschise studiourile locale din Cluj și Craiova
1955 – Este deschis studioul din Timișoara
1958 – Este deschis studioul din Târg Mureș
1960 – Sony (Japonia) lansează primul său aparat radio de buzunar
1960 – Transmisiile radio încep să fie folosite în aviație
1963 – Este lansat primul satelit pentru transmisii radio și TV, TELESTAR
1967 – Este înființat studioul Radio Vacanța, dedicat sezonului estival
1970 – Armata americană testează primul sistem de navigație radio, o formă timpurie a actualului sistem GPS
1985 – Emisia studiourilor locale din România este suspendată prin decret prezidențial
1990 – primele încercări de procesare digitală, pe computer, a semnalului radio
1991 – Încep să emită posturile Radio Constanța, Antena Bucureștilor și Radio România Internațional (cel din urmă avea programe în 17 limbi, fiind recepționat pe 5 continente)
1993 – La 1 octombrie, ora 10.00, începe emisia primului post local privat de radio de la Călărași, Voces Campi
1995 – prima transmisie celulară de frecvență înaltă (CDMA) folosind principiul undelor radio, realizată de QUAL-COMM
1996 – Începe emisia postului de radio Blue Jeans, al doilea post privat de radio din Călărași, a cărui activitate a durat până în 1998, când frecvența a fost preluată de Radio Contact, apoi de Kiss FM
2000 – Primul telefon mobil cu modul radio FM încorporat, Motorola 6188
2001 – Al doilea telefon mobil cu modul radio FM încorporat, Nokia 8310
2002 – Kiss FM începe să emită la Călărași
2003 – Stil FM începe să emită. Pe frecvența sa se aude și Pro FM
2005 – Radio Bărăgan a început să emită în Călărași. Frecvența acestuia a fost preluată câțiva ani mai târziu de Arena FM, apoi de Fresh FM, care emite și în prezent
2005 – Magic FM începe să emită la Călărași
2011 – Ziua de 13 februarie, în care a emis pentru prima dată postul de radio al Națiunilor Unite, a fost aleasă de UNESCO pentru celebrarea, la nivel mondial a radioului încă din anul 2011 (29 septembrie).
Foto: http://credidam.ro