Administrație

VIDEO| Patru drumuri județene vor fi modernizate, cu peste 77 de milioane de euro. Consiliul Județean și ADR Sud-Muntenia au semnat contractul de finanțare

Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuță, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, semnarea celui mai mare contract de investiții, în domeniul infrastructurii, din județul nostru. Este vorba despre al doilea contract ca valoare totală din regiunea Sud-Muntenia și primul din regiune ca lungime, pentru modernizarea și reabilitarea drumurilor județene DJ201B, DJ305, DJ313, DJ309, pe un tronson de drum de 101, 55 de kilometri. Proiectul are valoarea de peste 77 de milioane de euro.

„Astăzi, am semnat cel mai mare contract de investiții, pe infrastructură, al județului Călărași. E vorba de Drumul Județean Ulmeni, Frăsinet, Lehliu Sat, Gurbănești și Valea Argovei. E vorba despre un drum care face legătura de la Dunăre cu județul Ialomița. Prin acest drum, am mai reușit să adăugăm un alt drum, care pleacă din Bogata, de la Dunăre, și se întinde în localitățile Alexandru Odobescu, Nicolae Bălcescu, Zimbru, Făurei, Dănești și Nucetu, valoarea totală a acestui proiect fiind de 384 de milioane de lei. Este un drum care va fi o reușită pentru județul Călărași. Înseamnă 101 kilometri de drum județean. Traseul celor patru drumuri asigură legătura între cele două drumuri naționale, DN31 și intersecția cu DN3”, a afirmat Iliuță, în conferința de presă a PSD Călărași.

Contractul a fost semnat în prezența directorului general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, a directoarei Cabinetului Directorului General, în cadrul aceleiaşi instituţii, Andreea Mirela Tache, a directoarei Autorității de Management, Gabriela Călin, a administratorului public al Județului, Bogdan Mihai, și cu implicarea directă a Direcției de Dezvoltare și a Direcției Tehnice din Consiliul Județean.

Prin acest proiect, Vasile Iliuță este mai aproape de obiectivul său, și anume acela de a nu mai exista, în județ, drumuri neasfaltate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *