Instituția Prefectului-Județul Călărași a atacat în instanță bugetul aprobat de Consiliul Județean (CJ), pe motiv că împărțirea banilor către primării nu a fost echitabilă.
E supărare mare în PNL Călărași, din cauză că mai multe primării, 10 la număr, au primit 0 lei de la CJ, în urma aprobării proiectului de buget din data de 12 aprilie. Președintele partidului, Emil Dumitru, i-a adus în conferință de presă pe primarii comunelor Jegălia (Aurel Vasile) și Dragalina (Gabriel Stanciu), dar și pe edilul orașului Budești (Mihai Ilie, care a fost dat afară din PNL anul trecut), pentru a vorbi despre situația în care aceștia se află din cauză că nu au bani pentru dezvoltarea localităților pe care le păstoresc. Numai că, după ce aceștia s-au plâns în conferința de presă de săptămâna trecută, astăzi, 19 aprilie a.c., la Consiliul Județean a avut loc o ședință de îndată pentru realocarea fondurilor în procent de 6%, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul județului, unităților administrativ–teritoriale.
“În ședința Consiliului Județean, consilierii județeni PNL au depus un amendament la anexa hotărârii de CJ, în data de 9.04.2021, în care au propus o împărțire echitabilă a sumelor de bani din fondul constituit la dispoziția CJ, din vestitul 6%. Eu îmi exprim regretul că, în ciuda faptului că am încercat să avem un dialog constructiv cu conducerea Consiliului Județean, din păcate, dialogul acesta a fost unul al surzilor, pentru că nu s-a ținut cont de niciun criteriu de împărțire echitabilă a sumelor respective. Trebuie să vă spun, încă o dată, că e vorba de 27 de milioane de lei aproximativ, dar, de fapt, încasarea este de 11,8 milioane de lei. Practic, despre sumele astea discutăm. Cred că localitățile, indiferent de coloratura politică a celor care conduc Consiliile Locale, ar fi trebuit să primească în mod echitabil sumele de bani. (…) Există și o situație litigioasă în instanță, la Tribunalul Călărași. A fost atacată hotărârea Consiliului Județean, pentru că nu există niciun criteriu obiectiv de împărțire a sumelor”, a spus Dumitru, în cadrul conferinței de presă a PNL Călărași, derulată în data de 16 aprilie 2021.
Iată ce se arată în referatul de aprobare a hotărârii privind repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean Călărași, în procent de 6%, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul Județului Călarași, pe unități administrativ – teritoriale, pe anul 2021 și estimări pentru anii 2022-2024: “Sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, inclusiv cele încasate și nerepartizate unităților administrativ-teritoriale anterior intrării în vigoare a prezentei legi, se repartizează în mod egal județelor, în limita sumei de 27.134 mii lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean. În cadrul fiecărui județ, fondul la dispoziția consiliului județean se repartizează integral în anul 2021 comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre a consiliului județean, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii, astfel cum sunt definite de Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Sumele astfel repartizate se reflectă în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, la o poziție de venituri distinctă.
Pentru acest an, la repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit s-a tinut cont de faptul că, în decursul anului 2020, prin Hotărârea nr. 758/2020 și prin Hotărârea nr. 1100/2020, unele unități administrativ- teritoriale au beneficiat de alocări bugetare consistente din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul trecut, iar altele mai puțin consistente.
De asemenea, tot în anul precedent, din fondul de rezervă al Consiliului Județean Călărași, au fost alocate sume de bani, de cele mai multe ori, acelorași localități care au primit sume mai mari prin hotărârile sus-amintite.
Din aceste motive, prin acest proiect de hotărâre de alocare a cotei de 6% din impozitul pe venit în anul 2021, există unități administrativ-teritoriale cărora le-au fost acordate sume foarte mici sau deloc, în sensul echilibrării bugetelor.
În consecinţă, a fost adoptată Hotărârea nr. 62 din 12.04.2021 privind repartizarea sumelor din fondul constituit la dispoziția Consiliului Județean Călărași, în procent de 6%, din impozitul pe venit estimat a fi încasat la nivelul Județului Călărași, pe unități administrativ–teritoriale, pe anul 2021 și estimări pentru anii 2022-2024.
Din portalul instanţelor, rezultă că actul administrativ sus-menţionat a fost atacat de Prefectul Județului Călărași direct în instanţa de contencios administrativ: Tribunalul Călăraşi, situaţie în care, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, până la soluționarea cauzei actul atacat este suspendat de drept.
Drept urmare, supun aprobării consilierilor județeni prezentul proiect de hotărâre şi, corelativ, abrogarea Hotărârii nr. 62 din 12.04.2021”.

