Primăria Municipiului Călăraşi implementează, în prezent, două proiecte cu finanţare prin PNRR, în valoare totală de 23,63 de milioane de lei: construirea şi dotarea unei creşe medii în Cartierul de Tineri şi creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în Şcoala Nr. 2 şi Colegiul Economic.
Consteuire și dotare creșă medie în Cartier Tineri, Prel. Slobziei, nr. 70 B, municipiul Călărași;
Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte PNRR, Componenta 15 – EDUCAŢIE, Investiţia 1 – Construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe – Operaţiunea 2 – (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – coordonator pentru investiţii şi CNI – structura de implementare)
Valoarea totală a proiectului: 16,54 mil lei. Cofinanțare PMC: 0;
Contractul de finanţare a fost semnat în data de 02.09.2022. Durata de implementare este de 36 luni (maxim 31.12.2025).
Creşa va avea o capacitate de 70 de locuri şi se va dezvolta pe un teren de 41 mp / 88 mp (3.510 mp) din care suprafaţa construită – 1.765,82 mp; regimul de înălţime – parter;
Structura unităţii de învăţământ: dormitoare, săli de joacă, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprie, cabinet medical, spaţii administrative şi un spaţiu de joacă amplu, în aer liber; Energia necesară va proveni, parţial, din surse regenerabile.
Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice- Școala nr. 2, Colegiul Economic
Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte PNRR, Componenta 5 – VALUL RENOVĂRII, Operaţiunea B2.1.a – Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorităţi locale
Valoarea totală a proiectului: 7,097 mil lei. Cofinanțare PMC: 0;
Prin intermediul acestui proiect se va realiza creşterea eficienţei energetice a Colegiului Economic Călăraşi, corpurile C1, C2, C3, amplasat în strada Griviţa, nr. 188. Aria construită desfăşurată este de 2.697 mp.
Primăria Călăraşi precizează că alte 14 proiecte se află în evaluare: componenta 5 (11 proiecte), respectiv componenta 10 (3 proiecte), cu o valoare totală de 149.974.781,86 lei (fără TVA), adică 30,5 milioane euro (fără TVA).
Proiecte în pregătire pentru PNRR:
- componenta 1 – Managementul apei – Extindere reţea de alimentare cu apă şi reţea canalizare în cartierele municipiului Călăraşi;
- componenta 3 – Managementul deşeurilor (1 proiect privind înfiinţare 1 CAV + 1 proiect înfiinţare insule ecologice);
- componenta 13 – Reforme sociale – Modernizarea şi dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi.

