Actualitate

Reținut pentru încălcarea restricțiilor impuse de autorități

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 13:18, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie de 55 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Călăraşi, din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că în jurul orei 13:10, în timp ce femeia s-ar fi aflat la domiciliu, ar fi intrat în curte fiul acesteia, un bărbat de 38 de ani, cu scopul de a-și lua haine.

IPJ precizează că, la data de 26 februarie a.c., pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție, prin care i-a fost interzis să se mai apropie de mama sa la mai puțin de 100 de metri, pentru 6 luni.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *