Politică

VIDEO| Candidaţii PSD Călăraşi pentru alegerile locale, validaţi. O parte dintre aceştia, prezentaţi

Organizația Județeană a PSD Călărași și-a validat candidații pentru alegerile locale din acest an. O parte dintre ei au fost prezentați, la data de 28 martie a.c., în cadrul unei conferințe de presă. Este vorba despre cei care aspiră la funcția de primar în comunele Luica, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Borcea, Cuza Vodă şi Jegălia.

„În această săptămână, a avut loc Consiliul Politic Național, unde am fost validat să candidez pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, iar Marius Dulce, pentru funcția de primar al municipiului. Împreuna ducem proiectele mai departe, pentru a reuși tot ce ne-am propus, ca să dezvoltăm județul Călărași și municipiul Călărași. (…) Suntem în întâlnire, în municipiul Călărași, pe sectii de votare. Am demarat aceasta acțiune de a sta de vorba cu reprezentanții secțiilor de votare pe municipiul Călărași, dar după cum știți, cel mai mare bazin de voturi se află în municipiul Călărași. 35% din voturi sunt în municipiul Călărași, iar restul de 65 sunt în celelalte 54 de localități. Astăzi, vin în fața dumneavoastră să vă prezint candidații din Organizația Județeană Călărași”, a precizat Vasile Iliuță.

Candidata la Primăria Nicolae Bălcescu, Georgiana Teodorescu: „Am luat această decizie de a intra în politică, pentru că m-am gândit eu că pot schimba localitatea din care fac parte. Am văzut multe oportunități de dezvoltare în aceasta și cred că datorită experienței mele ca antreprenor și a funcțiilor de conducere pe care le-am avut în diverse instituții că pot face asta. Vreau ca cetățenii din comunitatea noastră să prospere în lucrurile pe care ei le voi aduce în acest mandat.  Sunt convinsă că alături de ei și alături de susținerea domnului președinte vom putea face lucruri frumoase pentru noi. Locuim acolo și eu, și familia mea, acolo avem și afacerile,  și vrem să dezvoltăm această comunitate”.

Candidatul la Primăria Luica, Gheorghe Pencu: „Vă mulțumesc că mi-ați acordat încrederea de a participa în cursa pentru primărie și vreau să candidez pentru normalitate în administrație”.

Candidatul la Primăria Alexandru Odobescu, Valter Dragnea: „Sunt născut în comuna Alexandru Odobescu, tatăl a 4 copii, și am dorit să intru în administrație pentru că sunt multe nereguli, multe probleme pe care oamenii de-a lungul anilor au întâmpinat multe greșeli care nu au fost pe placul cetățenilor și doresc ca prin aportul meu pe car il pot aduce pentru ei în afacerea pe car o am și succesul pe care l-am avut, consider că și în administrație o să duc la bun sfârșit lucrurile de care oamenii nu au beneficiat până în momentul de față”.

Candidatul la Primăria Cuza Vodă, Nelu Mușat: „Sunt absolvent al Liceului Mihai Eminescu din Călărași. În continuare, am absolvit Universitatea Tomis din Constanța, Finanțe-Bănci. Mulțumesc lui Vasile Iliuță și echipei PSD pentru încrederea acordată și pentru modul în care mi-au propus și mi-au gestionat pașii în a merge mai departe. Consider că este normal să fiu aproape de un președinte care tot timpul a arătat că are idealuri și vise mărețe și chiar le-a dus la bun sfârșit pe toate. Ca și nemulțumiri ale comunei, vreau să vă aduc la cunoștință că o să pun preț pe infrastructură, drumuri care sunt într-o stare jalnică, alimentarea cu gaze, care e necesară la Cuza Vodă, canalizare, apă. (…)”

Candidatul la Primăria Borcea, Adamescu Ion: „Am decis și acceptat să candidez la funcția de primar, în primul rând la cererea locuitorilor din comună, care mi-au spus nemulțumirile cu care se confruntă în această localitate. Lipsește, cu desăvârșire, în localitatea noastră, comunicarea și transparența de care este foarte mare nevoie ca tot cetățeanul să știe ce se face cu bugetul, cu banii contribuabilului. Consider că sunt pregătit pentru această competiție, chiar dacă am fost atenționat de la început o să  fie foarte greu. Mie nu mi se pare ca este greu, ba dimpotrivă, vorbind cu cetățenii, m-au convins și m-au încurajat că vom câștiga fără niciun fel de suspiciune. Lucrul acesta nu numai că m-a încurajat, consider că și pregătirea mea profesională, pentru că sunt și eu absolvent al unei facultăți de drept și administrație publică, am urmat și cursurile unui master în științe penale, am lucrat 34 de ani în Ministerul de Interne ca polițist și consider că sunt pregătit și știu ce înseamnă politica și administrația. Ceea ce voi face, va fi pentru cetățeni. Sunt convins că vom câștiga”.

Candidatul la Primăria Jegalia, Eugen Mihai: „Sunt de profesie inginer agronom, tatăl a doi copii, căsătorit, antreprenor. Am o mica afacere deschisă în comuna Jegălia, părinții și bunicii sunt din această comună. Deci, rădăcinile sunt foarte adânci în lumea satului. Doresc să îmi aduc aportul în dezvoltarea viitoare a comunei noastre, vreau ca si copiii noștri să își dorească, la rândul lor, să trăiască în acest sat și să se bucure așa cum m-am bucurat și eu și cum mă bucur, în continuare, de faptul că trăiesc aici”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *