Administrație

VIDEO| Muzeul Municipal va fi restaurat, iar un complex sportiv modern va fi construit în zona Podului spre Chiciu

Primăria Municipiului Călărași a semnat, în data de 24 iulie 2026, două contracte de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. Cele două proiecte vizează reabilitarea și modernizarea Muzeului Municipal Călărași și construirea unui complex sportiv modern, care va fi amplasat în zona Podului spre Chiciu. Este vorba despre o bază de canotaj de care va beneficia Clubul Sportiv Școlar. Astfel, peste 49 de milioane de lei vor fi investite în modernizarea infrastructurii sportive și în conservarea patrimoniului cultural din municipiu.

 Cele două contracte de finanțare au o valoare nerambursabilă de aproximativ 47,5 milioane de lei.

Primul proiect are o valoare totală de aproximativ 20 de milioane de lei, din care aproximativ  19,6 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Investiția urmărește construirea unui complex sportiv multidisciplinar modern, conceput pentru a răspunde nevoilor actuale ale elevilor și sportivilor din municipiu. Noul imobil va include hangare pentru ambarcațiuni destinate sporturilor nautice, săli de antrenament și forță, vestiare, un cabinet medical anti‑doping, spații administrative și o sală pentru activități didactice. În exterior, complexul va fi dotat cu piste de alergare, groapă de sărituri și ștachetă pentru săritura în înălțime, oferind condiții moderne pentru activități sportive diverse. Infrastructura este proiectată să deservească anual aproximativ 500 de elevi și sportivi, inclusiv tineri din grupuri vulnerabile, contribuind la creșterea accesului egal la activități educative, sportive și recreative.

Cel de‑al doilea proiect are o valoare totală de aproape 29 de milioane de lei, din care aproximativ 28 de milioane de lei constituie finanțare nerambursabilă. Acesta vizează restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a clădirii istorice Muzeul Municipal Călărași (Primăria Veche), un monument emblematic pentru identitatea culturală a orașului. Lucrările prevăzute includ restaurarea fațadelor și finisajelor interioare, intervenții asupra trotuarelor și sistemelor de preluare a apelor pluviale, restaurarea șarpantei și a învelitorii, mansardarea podului existent, modernizarea instalațiilor sanitare, de ventilație și electrice, precum și consolidarea structurală a imobilului. Prin aceste intervenții, clădirea va fi redată circuitului cultural și turistic regional, estimându‑se că va atrage anual peste 5.000 de vizitatori.

 Detalii despre cele două proiecte

TITLU PROIECT: „Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii şi de Municipiul Călăraşi” calitate în educație prin construirea şi dotarea unui complex sportiv multidisciplinar în Municipiul Călărași”

 CONTRACT FINANŢARE: NR.872/ 09.07.2026 VALOARE PROIECT: 20.197.446,40 lei (inclusiv TVA)

 FINANŢARE:

Proiect finanţat prin apelul de PRSM/310/PRSM_P5/OP4/RSO4.2/PRSM_A23, Prioritatea P5 – O regiune educată, Obiectivul Specific RSO 4.2 – Îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, formare și învățarea pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online, în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021- 2027, Operațiunea B- Sprijin acordat învățământului primar şi secundar pentru îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate şi incluzive în educație, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online.

 OBIECTIVUL GENERAL: Îmbunătățirea calității infrastructurii sportive din Municipiul Călăraşi, ca factor determinant pentru creşterea calității procesului educațional și Sportiv Școlar Călărași pentru asigurarea accesului sporit la activități sportive/ educative/ recreative, Clubul Sportiv Școlar Călărași.

Educaţia şcolară la standarde cât mai înalte reprezintă o preocupare centrală a administrației Municipiului Călărași. Calitatea infrastructurii sportive influențează atât motivația de participare la procesul educațional cât și la procesul propriu-zis de învățare, având în vedere că aceste concepte sunt definite prin conformitatea cu standardele minime pentru infrastructură şi prin alinierea modului de proiectare a facilităților educaționale la principiile de învățare.

Prin implementarea proiectului „Îmbunătățirea accesului la servicii favorabile incluziunii şi de calitate în educație prin construirea şi dotarea unui complex sportiv multidisciplinar în Municipiul Călăraşi”, se va asigura îmbunătățirea infrastructurii sportive din Municipiul Călărași și crearea unui cadru educațional modern, care va facilita un proces educațional calitativ şi, prin urmare, un context optim pentru atragerea și menținerea în sistemul educațional pe o perioadă cât mai îndelungată a populației de vârstă şcolară.

 OBIECTIVE SPECIFICE:

 Obiectiv Specific 1: Construirea unui complex sportiv multidisciplinar, în exploatarea Clubului Sportiv Şcolar Călăraşi

 Obiectiv Specific 2: Dotarea complexului sportiv multidisciplinar, în exploatarea Clubului Sportiv Şcolar Călăraşi

 Obiectiv Specific 3: Atragerea unui număr sporit, anual de utilizatori, ai infrastructurii educaționale construite, complexul sportiv multidisciplinar, în exploatarea Clubului Sportiv Şcolar Călărași.

Prin proiect se propune construirea unui imobil cu regim de înălțime S/partial + P + 1 E, cu funcțiunea de Complex sportiv multidisciplinar, cu: hangare pentru depozitarea ambarcatiunilor specifice sporturilor nautice, vestiare si spatii de antrenament destinate elevilor/sportivilor, precum și o sală de activități didactice.

În suprafața clădirii este inclus un spațiu pentru depozitarea bărcilor, cât și celelalte spații: sală de forţă, cabinet medical anti-doping, sală activități, vestiare sportivi, birouri etc.

 Dotările exterioare cuprind piste de alergare, o groapă de sărituri și o ștachetă pentru săritura în înălțime.

Viitorul complex multidisciplinar sportiv va pune accent pe elementele de orizontalitate în faţade, care să dea perspectivă clădirii, în sensul obținerii unor efecte scenografice, specifică a orașului. pentru ca aceasta să se integreze în zonă, raportându-se de asemenea la arhitectura specifică a orașului.

 Titlul proiectului: ,,Restaurare, consolidare şi punere în valoare a clădirii Muzeului Municipal Călărași – Primăria Veche” – Cod SMIS 341653 -Apel proiecte – PRSM/369/PRSM_P6/OP5/RSO5.1/PRSM_A40

 Sursa de finanțare – Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea P6 – O regiune atractivă, Obiectivul Specific RSO5.1-Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic şi al mediului, precum şi a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane, Operațiunea B – Promovarea dezvoltării integrate şi incluzive în domeniul cultural şi a patrimoniului natural în ale acestora. regiunea Sud – Muntenia pentru municipii reşedinţă de judeţ şi zonele urbane funcţionale.

 Valoare totală proiect – 28.858.112,56 lei (inclusiv TVA), din care contribuția proprie a beneficiarului este de 570.743,48 lei (inclusiv TVA).

 Durata de implementare – 31 luni de la data semnării contractului de finanţare (16.07.2026).

 Obiectivul general al proiectului se subscrie obiectivului general al priorităţii de investiții şi vizează promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securităţii în zonele urbane, a monumentului istoric Muzeul Municipal Călărași – Primăria Veche, în vederea creşterii atractivităţii turistice în municipiu și în județul Călărași, redând circuitului turistic patrimoniul cultural reabilitat reprezentat de monumentul istoric Muzeul Municipal Călărași – Primăria Veche, dovadă a identității culturale locale.

 Obiectivele specifice ale proiectului

Pentru realizarea obiectivului general, proiectul își stabileşte obiective specifice, clare, cuantificabile și relevante pentru obiectivul general, după cum urmează:

 Obiectiv Specific 1: Restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea monumentului istoric Muzeul Municipal Călărași – Primăria Veche, în vederea introducerii acestuia în circuitul turistic local şi regional, păstrând, protejând şi valorificând identitatea culturală locală;

 Obiectiv Specific 2: Creşterea potențialului turistic prin creşterea numărului de vizitatori la nivel local prin dezvoltarea unor activităţi de informare a participanților, promovare media și angrenarea factorilor decizionali de la nivel local;

 Obiectiv Specific 3: Atragerea de vizitatori prin organizarea la nivel local a cel puțin unui eveniment cultural, la finalul proiectului, în vederea extinderii turismului cultural și de patrimoniu local;

Obiectiv Specific 4: Valorificare eficientă a patrimoniului cultural local prin mărirea cu 1 a numărului clădirilor de patrimoniu reabilitate din mediul urban călărășean.

Intervenţia va fi facută în spiritul arhitecturii clădirii şi a întregii zone în scopul de a pune la maxim în valoare potențialul, personalitatea, identitatea şi substanța originară. În acest scop se vor folosi tehnici şi procedee reversibile specifice structurilor din zidărie, intervenţiei: lemn sau metal.

 În cadrul proiectului, următoarele lucrări de restaurare fac obiectul intervenției:

  • restaurarea faţadelor (inclusiv refacerea tuturor elementelor decorative parietală descoperite);
  • refacerea finisajelor interioare (inclusiv restaurarea elementelor de decorație parietală descoperite);
  • intervenţii trotuar şi preluarea apelor pluviale;
  • restaurarea şarpantei şi învelitorii şi mansardarea în volumul podului existent;
  • refacerea sistemelor de instalații sanitare, termo-ventilație și electrice pentru eficientizarea consumurilor;
  • consolidarea imobilului conform concluziilor și expertizei tehnice.

 Vor fi efectuate lucrări de restaurare învelitoare şi şarpantă, restaurare faţade, tâmplării, etc. Totodată, sunt prevazute dotări și echipamente, respectiv dotări speciale pentru persoanele cu dizabilități. Suprafața pentru care se vor desfăşura lucrările de execuție menționate și în documentația tehnică este de 573 mp măsuraţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *