Muzeul Dunării de Jos Călărași a organizat, în data de 23 mai 2026, cea de-a XXII-a ediție a Programului European „Noaptea Muzeelor”. Timp de cinci ore, între 18:00 și 23:00, vizitatorii au avut acces gratuit în toate cele trei spații expoziționale ale instituției.
Publicul a avut ocazia să descopere expoziții dedicate naturii, tradițiilor și istoriei, într-un eveniment care a atras numeroși călărășeni pasionați de cultură și patrimoniu.
La Secția Științele Naturii – Casa Demetriade, vizitatorii au participat la o incursiune în biodiversitatea Dunării, unde au fost prezentate specii de păsări, sturioni și mamifere specifice malurilor fluviului. Totodată, cei prezenți au putut urmări prezentări multimedia despre protejarea mediului.
Secția de Etnografie din Blocul Arcadia a găzduit expoziția „Meșteșuguri tradiționale la apus”, care a ilustrat aspecte din viața rurală a Bărăganului și a pus accent pe tradiții precum țesutul și tâmplăria.
În același timp, Secția Arheologie, amenajată la demisolul Consiliului Județean, le-a oferit vizitatorilor o călătorie prin istoria civilizației umane, de la unelte preistorice și fosile, până la vestigii din epoca modernă.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Programului European „Noaptea Muzeelor”, inițiativă dedicată promovării patrimoniului cultural și apropierii publicului de instituțiile muzeale.
„Este a 22-a ediție a Nopții Muzeelor. Noi participăm de la a treia ediție, în fiecare an. Am fost alături acestui eveniment de nivel internațional. Anul acesta, avem toate secțiile muzeului, Secția de Arheologie, Secția Etnografie și Secția de Știință ale Naturii, deschise pentru publicul nostru. Așteptăm, în număr cât mai mare, să fim vizitați. Din păcate, din cauza faptului că sediul administrativ unde se desfășurau expozițiile temporare se află în reabilitare, am pregătit pentru această seară doar vizita gratuită la cele trei secții. Expoziția de bază de aici, de la Secția Arheologie, ‘Evoluția comunităților umane la Dunărea de Jos’, este o imagine a evoluției omului în acest spațiu, nu numai în spațiul călărășean, în spațiul de la Dunărea de Jos, din preistorie, încă din paleolitic, trecând prin perioada neolitică, epoca bronzului, epoca romană, epoca medievală și terminând cu perioada modernă. Practic, acoperim întreaga istoria acestor zone. La Secția Etnografie, de asemenea, pot fi revăzute obiecte din perioadele de mai bine de 100 de ani, cred. Se văd odiceiurile zonei practicate la noi, tradițiile și sunt acolo câteva filme documentare realizate de noi cu principalele sărbători ale României. Secția Științele Naturii, deschisă anul trecut, oferă o imagine elocventă a mediului, a animalelor care creșteau în zonă, a vegetației din zona noastră, se bazează mai mult pe parte de diorame și, evident, și exponate împăiate din zona. Începând cu ora 18:0], muzeul este vizitat, am contact și cu celelalte secții, oamenii vin și chiar stau, nu doar trec în viteză, chiar stau 10-20 de minute, pentru a vizita muzeul. Trebuie să recunosc faptul că, cel mai bun an a fost 2019. În 2019, am avut, la Noaptea Muzeelor, aproape 6.000 de vizitatori. A fost chiar un record, ținând cont de dimensiunea comunității și de ce poate oferi zona. Apoi, a scăzut treptat, în perioada pandemiei, am organizat un eveniment online. Începând din 2021, trendul este crescător. Sperăm să deschidem sediul care va arăta altfel. Chiar cred că anul 2027 va fi un an mult mai bun din acest punct de vedere”, a declarat, pentru Opinia de Călărași, directorul Muzeului Dunării de Jos Călărași, Valentin Parnic.

