Social

„Bucurie și Magie de Crăciun”, pe 20 decembrie 2024, la Călărași. Strângere de fonduri pentru familii în dificultate

Călărașiul va găzdui, în data de 20 decembrie 2024, evenimentul caritabilBucurie și Magie de Crăciun”. Potrivit unui comunicat de presă remis redacției noastre, proiectul își propune să strângă resurse financiare în valoare de 130.000 de euro, printr-un târg și o gală cu specificul sărbătorilor de iarnă. Târgul de Crăciun va avea loc pe parcursul zilei, pe platoul din fața Restaurantului Queen, începând cu ora 12:00, iar gala caritabilă, la Restaurantul Queen, de la ora 19:30.

În cadrul târgului, vor exista:

• 5 căsuțe destinate vânzării de produse handmade realizate de elevii școlii speciale și ai școlilor din județ, o căsuță de food și una de drink;

• Un pavilion de creație, unde toți participanții vor putea realiza obiecte pentru donație;

• Zone foto și momente speciale, precum sosirea lui Moș Crăciun, încărcat cu daruri pentru fiecare micuț prezent la târg (ora 14:00).

Gala promite să fie un eveniment încărcat de emoție și eleganță. Au confirmat participarea personalități de renume din țară, dar și de pe plan local. Fiecare participant al galei va putea lua parte la licitația organizată, precum și la tombola cu premii. Prețurile de participare variază între 500 de lei și 10.000 de euro.

„Bucurie și Magie de Crăciun” este mai mult decât o sărbătoare, este un prilej de a aduce împreună comunitatea pentru a sprijini copiii și părinții care se confruntă cu greutăți. Târgul oferă activități interactive pentru cei mici, standuri cu produse handmade și întâlniri magice cu Moș Crăciun, în timp ce gala este dedicată strângerii de fonduri prin licitații, tombole și donații.

Scopul evenimentului este de a colecta fonduri pentru a schimba total viața celor două cazuri alese.

Fiecare donație, fiecare achiziție din cadrul târgului și fiecare gest de generozitate vor transforma viețile aceste familii.

Povestea Cosminei Florentina Dârnă

„Familia Dârnă este o familie modestă, din municipiul Călărași, mai exact, din comuna Nana. Familiști convinși, cu dorințe, încercând mereu să-și depășească condiția. O familie completă, tradițională, un tânăr în vârstă de 21 de ani și mezina familiei de 16 ani. O gospodărie călduroasă, primitoare. Tatăl, stâlpul familiei, un om drept din cadrul IJJ, în serviciul comunității și al țării. O mamă, asistent medical, care iubește oamenii și bunăstarea lor. Pasiunile lor sunt despre și pentru oameni. Cosmina este o adolescentă de 16 ani cu vise mărețe și o pasiune pentru animale. Încă de mică, își dorește să devină medic veterinar pentru a putea ajuta necuvântătoarele. Este o fată veselă și optimistă, iar viitorul părea să-i ofere toate oportunitățile pentru o viață plină de bucurii. Însă, într-o zi, o simplă durere în piciorul drept i-a schimbat viața. La început, Cosmina credea că este vorba despre o întindere banală, însă durerea nu ceda. Părinții, îngrijorați, au dus-o la spital, unde au urmat zile de analize și imagini medicale. Verdictul a venit ca un trăsnet: o tumoră agresivă la picior, care, într-un timp foarte scurt, se răspândise deja în plămâni. Medicii din România nu i-au dat nicio șansă. Diagnosticul a fost dur: mai avea doar șase luni de trăit. Pentru părinți, totul s-a prăbușit într-o clipă. De ce o fată atât de tânără? Avea doar 15 ani când a venit acest blestem asupra ei. Cum ar putea să o piardă fără să încerce absolut orice pentru a o salva? Refuzând să accepte sentința medicilor, au decis să lupte și să caute o șansă oriunde în lume. La recomandările medicilor au plecat spre Turcia, cu speranța că acolo ar putea găsi ajutorul de care aveau nevoie. Așa a început calvarul lor. Ajunși la un spital din Istanbul, au aflat o veste care le-a dat din nou speranță. Deși medicii le-au spus că acesta este al treilea caz de acest tip pe care îl întâlniseră, li s-a dat o șansă de supraviețuire, dar doar dacă tratamentele și operațiile ar fi demarat imediat. Timpul este însă un dușman nemilos, iar boala avansează mai repede decât se aștepta oricine. Părinții au vândut tot ce aveau, s-au împrumutat până peste puteri, pentru toate aceste investigații și prelevări pentru a avea un răspuns clar. Cosmina, odinioară o elevă activă și plină de viață, cu note bune, nu mai poate merge acum la școală. Cancerul la plămâni îi provoacă o oboseală constantă, iar fiecare respirație devine un efort în sine. Îi este teamă ca orice efort suplimentar să nu agraveze și mai mult boala. Tânjește după zilele în care era în clasă alături de colegi, învăța și visa la viitorul ei, dar acum fiecare dimineață e o nouă luptă cu durerea și incertitudinea. Pentru Cosmina, șansa de a trăi depinde de tratamente și intervenții rapide, însă costurile medicale sunt colosale. Cu toate economiile și sacrificiile familiei, banii s-au epuizat repede. Cosmina are nevoie de 100.000 de euro doar pentru prima intervenție, și alte sume enorme pentru tratamente și investigații repetate, întrucât fiecare zi de întârziere scade șansele sale de vindecare. Pe lângă sumele uriașe necesare pentru operații, familia a plătit deja 33.000 de euro pentru primul tratament cu citostatice. Examinările medicale au arătat că formațiunea tumorală, localizată la nivelul piciorului drept, are dimensiuni de 35/30/70 mm și caracteristici specifice unui angiosarcom sau hemangiopericitom, ceea ce complică și mai mult situația. Vena poplitee este dilatată și comprimă structuri adiacente, ceea ce face și mai dificilă intervenția chirurgicală. Pentru Cosmina, timpul este mai scurt decât ar fi fost normal pentru un adolescent de doar 16 ani. Iar banii îi pot prelungi durata vieții. Haideți să fim alături de ea și de familia ei în această luptă disperată. Orice sprijin, înseamnă o nouă zi de speranță și un pas în direcția vindecării. Salvarea Cosminei este posibilă, dar doar dacă intervenim împreună, acum”, se arată în comunicatul de presă. 

Povestea familiei Iordache: Marian Iordache și Antoaneta Gherghina

„Antoaneta și a fiul ei ne amintesc cât de fragilă și nedreaptă poate fi uneori viața. O femeie simplă și puternică, crescută de părinți adoptivi, și-a dorit dintotdeauna să ofere o viață mai bună propriului copil. Însă, la naștere, din cauza medicilor, băiețelul ei s-a născut
cu grave probleme. Diagnosticat cu Tetrapareza Spastica și retard mental sever, grad de handicap I. Tatăl, un bărbat abuziv, a ales să-i părăsească, când a aflat starea copilului, lăsând-o pe Antoaneta singură cu responsabilități copleșitoare. Cu bani puțini, s-au mutat dintr-o chirie în alta, în condiții tot mai precare. Între timp, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i asigura fiului său tratamentele necesare, sacrificându-se pentru ca el să aibă o șansă la o viață mai bună. După 14 ani în care au fost de nedespărțit, iar relația lor a fost singura care le alina suferința, situația lor s-a complicat și mai mult atunci când, din cauza condițiilor de trai nesigure, autoritățile l-au luat pe Marian și l-au dus într-un centru social. Zilnic, de atunci, mama sa îl vizitează și își petrec puținul timp alocat, împreună. Acum Antoaneta locuiește și ea pe unde apucă, la un centru social, îngrijește un bătrân, imobilizat pentru a-și câștiga traiul și face tot ce îi stă în puteri să fie cât mai mult lângă fiul ei care o așteaptă. Marian, deși, imobilizat în căruț și incapabil să vorbească, din cauza problemelor pe care le are, exprimarea lui este clară când vine vorba de mama sa. Își dorește să fie cu ea, mai mult ca orice. Relația lor este unică, iar suferința i-a legat. Deși înconjurată de atâtea greutăți, Antoaneta nu a renunțat la speranță. Își dorește ca locuința ei să se transforme în ceva sigur, unde fiul ei să poată crește alături de ea, să simtă dragostea și grija pe care doar o mamă le poate oferi. Casa din care băiatul a fost luat, este fosta casă a familiei Bănică, aici Ștefan Bănică Junior și a făcut primii pași. De atunci, casa a ajuns în cel mai degradant mod, fără acoperiș, sursă de căldură, pereții sunt crăpați, iar utilitățile nu există. Chiar dacă au fost persoane care au încercat să îi ajute de-a lungul timpului, casa nu poate primi o familie și mai ales una cu asemenea nevoi”, se mai subliniază în comunicatul de presă remis redacției noastre. 

Activități principale la Târgul de Crăciun:

• Ateliere creative pentru copii și părinți;

• Întâlniri cu Moș Crăciun și distribuirea de cadouri;

• Standuri cu produse handmade pentru a susține cauza caritabilă;

• Jocuri și concursuri tematice, într-o atmosferă festivă.

Seara, la evenimentul festiv, participanții se vor bucura de momente artistice speciale, alături de o licitație caritabilă și o tombolă cu premii. La gală vor lua parte personalități cu nume mari la nivel național, un reprezentant al Casei Regale, cadre MAI, celebrități.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *