Agricultură Politică

Deputatul Constantin Bîrcă: “Nu există bani prinși în buget pentru despăgubirile de secetă”

Deputatul PSD Călărași, Constantin Bîrcă, susține că în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu există bani prinși pentru plata despăgubirilor de secetă.

“Bugetul pe care Ministerul Agriculturii a reușit să îl obțină, ca urmare a negocierilor la nivelul Guvernului, este unul mai mic cu un miliard de lei. Acest lucru face imposibilă ducerea la îndeplinire a promisiunii electorale pe care au tot trâmbițat-o domnul ministru Oros, domnul premier Cîțu, în timpul campaniei electorale. Mă refer la despăgubirile de secetă. Nu există bani prinși pentru acest lucru în buget. În acest sens, noi, cei din Comisia de agricultură, deputații PSD, dar avem și câțiva colegi de la alte partide, am semnat un amendament comun pe care îl vom depune săptămâna viitoare, odată cu discutarea bugetului în Parlament”, a punctat deputatul Bîrcă.

Totodată, demnitarul a făcut câteva precizări cu privire la Ordinul “maxim 5 porci într-o gospodărie”.

“De asemenea, un lucru important, de actualitate, este imposibilitatea creșterii în gospodărie a populațiilor a mai mult de 5 porci la îngrășat. Vreau să vă spun că Ordinul care este în vigoare la momentul acesta, se pare că nu va mai fi mult timp, pentru că au fost discuții în Comisia de agricultură cu reprezentanții fermierilor, cu colegi din Ministerul Agriculturii și le-am explicat câteva lucruri normale de care se pare că se va ține cont, și anume, dacă în Ordinul existent la momentul acesta, care este în vigoare, vorbeam de două categorii, respectiv gospodăria populației, cu posibilitatea creșterii a 15 porci la îngrășat, după discuții, s-au introdus 5 capete de porci. Cu alte cuvinte, oamenii au voie să facă și ei reproducție în gospodăria populației. Cu obligativitatea să înscrie acești porci în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor. Acest sistem este gestionat de ANSVSA. De asemenea, următoarea categorie din Ordinul existent se referă la creșterea porcilor în scop comercial. Aici vorbim de societățile de creștere a suinelor, dar noi am susținut și se pare că printr-un nou Ordin, care este la momentul acesta pe site-ul Ministerului Agriculturii, a apărut și a treia categorie, și anume, creșterea suinelor din rasa Bazna și Mangalița, în sistem semideschis și înregistrați, de asemenea, în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor. În perioada aceasta, astăzi, mâine, până săptămâna viitoare, toți parlamentarii PSD ne vom ocupa de depunerea de amendamente, astfel încât locuitorii UAT-urilor de care răspundem, din județul nostru, să beneficieze de bani de la bugetul statului, pentru că nu este normal ca bugetele aducătoare de venit, mă refer la bugetul Ministerului Agriculturii, să fie mai mici anul acesta, în comparație cu anul trecut, iar la alte ministere, cu referire la ministerele de forță, banii să ajungă mai mulți la dispoziția Fondului de Rezervă al Guvernului. Cred că acest lucru nu trebuie să se întâmple, dar vom vedea asta săptămâna viitoare”, a conchis parlamentarul PSD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *